steagul rosu orasul stalin
Vara anului 1956. Echipa de fotbal Steagul Roşu Oraşul Stalin a promovat în Categoria „A” (Liga 1 de azi). Am reținut din cronica primului meci jucat de „stegari” pe prima scenă: „În meciul de ieri (n.a. 18 august 1957), Energia Oraşul Stalin a învins Progresul Bucureşti cu 3 la 1”.

În acest an 2016, gruparea fanion de sub Tâmpa aniversează trei evenimente majore. Primul si cel mai important: împlinirea a 80 de ani de la înființarea clubului. Următoarele sunt legate de aniversarea a 6 decenii de la întâia promovare în primul eșalon al României și de la primele meciuri internaționale (tot 60 de ani, la începutul lunii septembrie) ale Energiei Steagul Roșu Brașov, denumirea de atunci a echipei.

Înaintașii „stegarilor”

Despre identitatea „galben-negrilor” de azi, regretatul jurnalist sportiv Ion Cupen spunea: „Echipa Steagul Roșu are o condiție aparte în fotbalul nostru, care o detașează de masă, îi conferă un statut special: ea este băiatul sărac, ajuns rapid în elita societății prin merite personale”.

Urmașa echipei Uzinelor Astra Brașov (UAB) a apărut pentru prima oară sub acest nume pe scena fotbalului românesc în anul competițional 1937-1938, în Diviza „C”, iar locul în întrecere îi fusese cedat de concitadina Brașovia Brașov. La rândul ei, aceasta a luat ființă în anul 1914, s-a reorganizat în 1919, s-a afiliat la Federația Societăților Sportive din România în anul 1920, iar în 1922 a fuzionat cu Clubul Sportiv Vânătorii de Munte. După care a activat până în 1937, în campionatul național, atât în formula cu turneu final, cât și în sistemul divizionar. Deși clubul a apărut cu un an mai devreme, nu a reușit să se înscrie la timp în campionat, de aici și primul sezon fiind cu un an după înființare.

Cum în 1938-1939 Divizia „C” s-a desființat, UAB a evoluat în Campionatul Districtual Brașov, la sfârșitul căruia a promovat în eșalonul secund. Aici, a ocupat locul 9 în seria 1 (1939-1940) și a retrogradat, din nou, în District.

Între anii 1941-1945, UAB a participat în cadrul unei competiții echivalentă cu Divizia „B”. În august 1945, clubul se reorganizează și joacă în seria a 12-a din Divizia „C”. În anul 1948, denumirea echipei se schimbă din UAB în Steagu Roșu, moment din care gruparea de la poalele Tâmpei va urma, organizatoric și sportiv, un… drum nou.

Drumul spre înalta societate

Antrenorul Silviu Ploieșteanu, în Piața Roșie din Moscova, în vremurile fostului URSS.
Antrenorul Silviu Ploieșteanu, în Piața Roșie din Moscova, pe vremurile fostului URSS.

În anul 1950, formația Steagul Roșu câștigă Campionatul Districtual Brașov, apoi barajul pentru promovarea în Divizia „B”. Acolo unde are urmatorul parcurs: anul 1951, sub numele de Metalul – locul 4; anii 1952 și 1953 – locul 6; anul 1954, din nou sub denumirea de Steagu Roșu – locul 4; anul 1955 – locul 9.

În sfârșit, în anul 1956, „stegarii” reușesc să câștige seria a doua, la diferență de 7 puncte de a doua clasată. Echipa de bază ce obținut promovarea în Divizia „A”: Constantinescu – Bârsan, Marinescu, Raicu – Aron, Zaharia – Hașoti, Fusulan, Proca, Ciripoi, David. De asemenea, trupa din Brașov a atins una dintre cele mai mari medii de goluri înscrise într-un meci (3 goluri). Prin schimbarea sistemului de desfășurare al campionatului din primăvară – toamnă în cel care funcționează și în prezent, de toamnă – primăvară, stagiunea a început pe data de 18 august 1957.

Debutul „stegarilor” a avut loc pe Stadionul Tineretului, în compania formației Progresul București. Era ediția cu numărul 40 a Campionatului Național și ediția cu numărul 20 de când s-a trecut la sistemul divizionar.

Atunci, antrenorul Silviu Ploieșteanu a introdus pe teren următoarea distribuție: Ghiță – Bârsan, Marinescu, Percea – Zaharia, Paul Popescu – Ciripoi, Fusulan, Proca, Szigeti, David. Reprezentanții Brașovului au învins cu 3-1 (1-1), iar Zoltan David le-a devenit primul marcator în Divizia „A” (Liga 1 de acum). El a înscris în minutele 27 și 80, pentru ca în minutul 60 să fie notată reușita lui Paul Popescu.

În meciul din etapa a doua, de pe Stadionul Republicii, cu Rapid, într-un timp record de 4 minute, oaspeții din Transilvania au întors rezultatul în favoarea lor, de la 3-1 pentru gazde la 4-3, prin primul hat-trick din istoria clubului, realizat de Gheorghe Fusulan. În anul de debut, „stegarii” s-au clasat la mijlocul clasamentului, pe locul 7.

Prima echipă românească în Republica Moldova!

steagu rosu chisinau 1956
Primirea „stegarilor”, în gara din Chișinău. În centrul atenției, acompaniat de o localnică, inegalabilul Nicolae Proca.

Drept recompensă pentru promovarea în prima divizie a României, brașovenilor li s-a asigurat un turneu peste hotare. Era primul în străinatate al „stegarilor”, mai precis în fosta Uniune Sovietică, cu meciuri în Republica Moldova și Ucraina.

Duminică, 2 septembrie 1956, la ora 3:30 dimineața, oaspeții de la Brașov erau întâmpinați cu flori pe peronul Gării din Chișinău, de câteva sute de persoane. Prima echipa românească ce trecea Prutul după terminarea Războiului!
Primul meci îl joacă în compania echipei Burevestnik Chișinău (actuala Zimbru) cu fundașul central Gheorghe Marinescu în rol de căpitan. După o partidă aprig disputată, „stegarii” au fost învinși de localnici cu scorul de 3-2.

Alte câteva zile pe tren, la clasa a doua, și brașovenii au poposit pe 7 septembrie la Kiev, pentru întâlnirea cu puternica echipă Dynamo Kiev, câștigătoare a Cupei URSS în 1954 și ocupantă a locului 4 la finalul sezonului 1956. Meciul a avut loc pe Stadionul Hrusciov (acutalul Olimpic), a doua zi, pe 8 septembrie. După o confruntare echilibrată, am reușit să obținem un nesperat scor de egalitate (1-1), rezultat internațional de prestigiu și important pentru acele vremuri.

Ultima partidă a turneului se consemnează pe litoralul Mării Negre, la Odessa: a fost programată pe 11 septembrie 1956, în compania unei selecționate din liga a 2-a sovietică, Casa Ofițerilor din Odessa, pe care am depășit-o cu scorul de 2-1, în fața unui stadion arhiplin.

Echipa primului turneu internațional al Steagului Roșu: Ghiță (Constantinescu) – Raicu, (Bârsan), Marinescu, Percea – Aron, Zaharia – Hașoti, Fusulan, Proca, Kneipp (Maghet), David.

Întoarcerea în România s-a făcut cu avionul, până la București și de acolo mai departe, cu trenul, până acasă. Aceasta a fost prima peripeție a echipei noastre peste hotare, putând fi privită ca un preambul pentru răsunătoarea victorie de mai tarziu, din Cupa Balcanică, în anul 1961. Să nu uităm că Steagu Roșu a fost prima echipă din România care a câștigat un trofeu internațional!

Ei au scris istoria

Nicolae Pescaru este considerat cel mai important fotbalist din istoria Brașovului. În perioada anilor 1962-1981, cât a jucat pentru „galben-negri”, a adunat peste 550 de meciuri și a înscris 92 de goluri.
Nicolae Pescaru este considerat cel mai important fotbalist din istoria Brașovului. În perioada anilor 1962-1981, cât a jucat pentru „galben-negri”, a adunat peste 550 de meciuri și a înscris 92 de goluri.

Astfel, au trecut 80 de ani de când există acest club. Perioadă în care în echipa noastră au evoluat nume sonore, jucători dintre care mulți au fost selecționați, nu o dată și în prima reprezentativă.

Aici, putem să amintim doar o parte dintre ei: Nicolae Proca, Octavian Zaharia, Gheorghe Raicu, Ștefan Hidișan, Nicolae Campo, Ioan Szigeti, Constantin Ghiță, Alexandru Meszaros, Vasile Szeredai, Ioan Nagy, Dorin Necula, Iuliu Năftănăilă, Călin Gane, Emanoil Hașoti, Ștefan Goran, Iuliu Jenei, Csaba Gyorffi, Zoltan David, Nicolae Selymeși, Iuliu Haidu, Petru Cadar, Cezar Ardeleanu, Adrian Hârlab, Virgil Grecea, „trioul mexican” format din Nicolae Pescaru, Stere Adamache și Mihai Ivăncescu, Alexandru Gergely, Octavian Zaharia, Nicolae Florescu, Gheorghe Fusulan, Vasile Papuc, Vasile Gherghe, Marian Paraschivescu, Gheorghe Șerbănoiu, Leonard Rusu, Valer Șulea, Vasile Bențea, Nicușor Bucur, Mihai Panache, Constantin Manciu, Adrian Furnică, Ioan Naghi, Constantin Popescu, Gherasim Chioreanu, Gheorghe Clipa, Costel Spirea, Marin Olteanu, Petre Marinescu, Marius Lăcătuș, Ion Batacliu, Eugen Moldovan, Nistor Văidean, Ștefan Vasile, Teodor Anghelini, Vasile Papuc, Ștefan Bălan, Ioan Mandoca, Marin Barbu, Lucian Petre, Andrei Șanta, Marian Mărgărit, Sorin Cigan, Claudiu Mureșan, Ioan Kramer, Dumitru Stângaciu, Marian Ivan, Tibor Selymeși, Ionuț Pârvu, Alexandru Andrași, Dorel Purdea, Dorel Balint, Laszlo Polgar, Emil Spirea, Horia Pătru, Ioan Drăgan, Marius Todericiu, Leonard Strizu, Cristian Vasc, Ionel Ganea, Iuliu Andrași, Cornel Buta, Marin Măuță, Marius Constantin, Romeo Surdu, Cosmin Bodea, Daniel Isăilă, Mihai Stere, Marcel Șandor, Florin Stângă, Vasile Ghindaru, Bogdan Nicolae, Cristi Ionescu, Robert Ilyes, Attila Hadnagy, Cătălin Dedu, Andrei Poverlovici, Mihai Roman, Nicolae Grigore, Marian Cristescu, Alexandru Chipciu, Mugurel „Pele” Buga și lista ar putea continua, la nesfârșit…

Moment de respiro, în familia „stegarilor”. De la stânga la dreapta: Gică Şerbănoiu, Alexandru Ghergheli, Nae Pescaru, Buți Gyorffy, Petrică Cadar, Nelu Naghi, Bebe Mateescu şi Adi Hârlab.
Moment de respiro, în familia „stegarilor”. De la stânga la dreapta: Gică Şerbănoiu, Alexandru Ghergheli, Nae Pescaru, Buți Gyorffy, Petrică Cadar, Nelu Naghi, Bebe Mateescu şi Adi Hârlab.

Să nu-i uităm pe antrenori! Pe cei mai reprezentativi, adică pe Silviu Ploieșteanu, Nicolae Proca, Valentin Stănescu, Constantin Teașcă, Dumitru Anescu, Costică Ștefănescu, Nicolae Pescaru, Ștefan Coidum, Csaba Gyorffi, Paul Enache, Gabriel Stan, Cornel Țălnar, Ioan Andone, Adrian Hârlab, Răzvan Lucescu, Adrian Szabo etc.

Puțini sunt suporterii care i-au văzut pe toți cei de mai sus jucând. Însă mulți le-au aflat povestea din „gură în gură”, de la bunici sau părinți, de la vecini sau prieteni, din fotografii, articole de ziar sau arhive (inclusiv video) ce i-au supraviețuit timpului. Acești temerari și colegii lor au câștigat lupta cu istoria și amintirile. Cinste lor!

Despre promovarea „stegarilor” din 1956, apreciatul cronicar de sport din Brașov Dan Vintilă, colaborator 7Sport, a scris acum ceva ani.