De curând (20-22 aprilie 2012), la Brașov, pe terenul „Metrom”, ACS Tâmpa Brașov a organizat Cupa Prieteniei (ediția 1) la minifotbal pentru copii. Competiția rezervată micuților practicanți ai „sportului rege” a avut următoarele câștigătoare: ACS Kinder Sângeorgiu de Mureș (grupa 2004), Sportul Studențesc București (2003) și Junior Galați (2002). În clasamentele finale au mai apărut pe podium ACS Tâmpa (locul 2) și Școala de Fotbal „Dani Coman” (locul 3), în această ordine atât la la 2004, cât și 2003, Sportul Studențesc (2) și FC Brașov (3) la 2002.
Tot la Cupa Prieteniei 2012, însă la premiile individuale, s-au remarcat Mario Moldovan (ACS Kinder, 2004), Alexandru Silveanu (Școala „Dani Coman”, 2003), Alexandru Tătaru (Sportul Studențesc, 2002) – cei mai buni portari, Rareș Ciocan, Răzvan Iorga (ambii ACS Tâmpa, 2004, respectiv 2003), Dragoș Simionov (Junior Galați, 2002) – cei mai constanți jucători, Alexandru Mitrache (Școala „Dani Coman”, 2004), Alexandru Chiriac (Sportul Studențesc, 2003) și Adam Miknyoczki (FC Budapesta) – golgheteri.

Cupa Prieteniei, un altfel de turneu

La încheierea evenimentului, Ciprian Jurubescu, președintele ACS Tâmpa, afirma: „În afară de cunoscutele turnee Brașov Indoor Cup și Brașov Junior’s Cup, am dorit să venim cu ceva nou. Cupa Prieteniei este altceva. Se joacă în sistem campionat, iar câștigătorii sunt stabiliți, normal, în urma punctelor adunate. Iar la premiile individuale, am înlocuit premiul de «Cel mai tehnic jucător» cu acela de «Cel mai constant jucator». Echipele participante au fost invitate, nu a putut sa se înscrie oricine la această competiție”.
La rândul său, Nicu Vaduva, director tehnic al ACS Tâmpa, a spus: „Turneul a fost unul benefic pentru toate echipele, deoarece au putut să testeze capacitatea jucătorilor la un sistem diferit de joc, pe care nu l-au mai practicat până acum. Sunt mulțumit că am putut oferi copiilor un număr mare de jocuri, pe o suprafață de joc foarte bună. Felicit toate echipele și sper să ne revedem cu bine la Brașov Junior’s Cup 2012!”.

FC Budapesta, în premieră la Brașov

La ediția inaugurală a Cupei Prieteniei au luat parte, în premieră la Brașov, două echipe (2003 și 2002) ale FC Budapesta. Prilej cu care, ACS Tâmpa Brașov a încheiat un parteneriat pe termen nelimitat cu gruparea maghiară. Colaborarea se va concretiza în schimburi de experiență între antrenorii și conducătorii celor două părți, partide amicale, prezența comună la diferite turnee internaționale de anvergură și, bineînțeles, promovarea celor două cluburi la acțiunile fotbalistice organizate în Romania și Ungaria. ACS Tâmpa a mai încheiat asemenea colaborări cu alte cluburi europene ca Villareal, Celta Vigo și Espanyol din Spania, Sporting Lisabona din Portugalia sau West Bromwich Albion din Anglia.

Tâmpa Brașov, mai tânără cu un an ca FC Budapesta

Șeful de la ACS Tâmpa, Ciprian Jurubescu, a făcut câteva observații, pe marginea acordului recent încheiat: „Am găsit multe similitudini între cluburile noastre și am decis să devenim și parteneri. FC Budapesta s-a înfiintat în 2008, iar noi, un an mai tarziu. Până acum am reușit să ajungem să ne luptăm cu echipele de tradiție din țările noastre. Ca și noi, cei de la Tâmpa Brașov, și conducătorii partenerului nostru maghiar iubesc fotbalul spaniol și englez. FC Budapesta e parteneră cu Fulham, din Anglia. Sunt convins că ambele părți vor avea multe de câștigat în urma acestui parteneriat”.
De cealaltă parte, președintele FC Budapesta, Czuk Menrik a punctat: „Sunt bucuros că în România am întâlnit astfel de oameni, iubitori de fotbal. Știu că și în România, la fel ca în Ungaria, fotbalul este «sportul rege». Tradiția trebuie continuată și cea mai bună metodă este cea a creșterii copiilor de la cele mai fragede vârste. Am rămas plăcut surprins de cum este organizat clubul ACS Tampa. Noi trebuie să urmăm exemplul lor, la fel cum și ei se vor inspira de la noi. Fotbalul românesc și cel maghiar au numai de câștigat din astfel de parteneriate”.

Pregătire fotbalistică, dar și pentru viață

În continuare, directorul tehnic Nicu Văduva a opinat: „ACS Tâmpa își propune mereu să-și dezvolte activitatea. Astfel de parteneriate ajută foarte mult. Vecinii maghiari au investit mult în ultimii ani în copii și juniori. Deja roadele încep să se vadă, odată cu medalia mondială de la under 21. Vom învăța multe împreuna, deoarece avem multe idei comune”.
Nu în ultimul rând, „Andras Vegh, director tehnic al clubului maghiar, a declarat: „Ambele cluburi urmărim pregătirea tehnică a copiilor, dar și pregătirea lor pentru societatea de mâine. Pe termen lung vom avea multe concluzii pozitive în urma acestui parneriat”.