De la conferința inaugurală a turneului Futures Selgros Cup de la Brașov nu putea să lipsească și omul casei, adică președintele Federației Române de Tenis, George Cosac. Prilej de mai multe discuții și analize, printre care, de departe, una a atras atenția.

„Am avut șansa să fiu invitat de președintele Federației Internaționale de Tenis la Londra, unde eram în aceeași curte cu Federația britanică de tenis. Condițiile nu se pot compara și sunt convins că indiferent de domeniu, unde ei vor să investească, diferența dintre ei și noi este aceeași. Un pic exagerez, dar noi suntem cu arcul, pe când ei cu arme automate. La tenis, britanicii au un buget anual de peste 100 de milioane de lire sterline, iar noi avem două milioane de euro, din care unul îl adunăm din sponsorizări. Au rămas surprinși când le-am spus ce buget avem noi, apropo de rezultatele pe care le avem, mai ales la fete, prin Simona Halep. Mă întrebau cum ne descurcăm, nu înțelegeau… Așa suntem noi românii, mai inventivi, mai talentați, ce să le zic…”, a povestit George Cosac.