Ziaristul și scriitorul brașovean Eduard Huidan a făcut sport, a scris și scrie despre sport, a rămas și continuă să fie același fin analist al unui domeniu cu totul și cu totul special. Iar povestea de față, despre atletism și viață, ruptă din niște vremuri apuse (din păcate!) este grăitoare în acest sens:

„După o selecție, cum se făcea pe atunci, am ajuns la Clubul Sportiv Dinamo Brașov, care avea o secție de atletism puternică. În perioada studenției am plecat la București, la Clubul Atletic Universitar, chiar dacă antrenorul meu de la Brașov, Nicolae Tacorian, ajuns la Steaua imediat după ce secția de la Dinamo s-a desființat, a încercat să mă momească într-acolo.

La Clubul Atletic Universitar am făcut triplusalt, în principal, și participam atât la echipe, cât și la individual. Atenție! Pe atunci, existau Diviziile A și B la atletism, cu etape la fiecare sfârșit de săptămână, în perioada sezonului competițional primăvară-toamnă!

Zborul lui Carol Corbu

La triplu, cam trei studenți ne băteam acolo, în față. Încă mai concura Șerban Ciochină, primul săritor din România peste 16 metri! Țin minte că am fost adversari la un Campionat al Municipiului București. Cum se zice, eram pe val. Însă a venit un concurs universitar și lupta o dădeam cu un tip Ciupercă, de la Bacău, și cu Crăciun Corbu, fratele mai mic al cunoscutului Carol Corbu. Înainte de concurs, aflăm de la Crăciun că vine și Carol să sară pentru prima dată. Carol, un tip cu un cap mai mare decât noi. Ce să mai încoace și-n colo, a venit și cu un elan de vreo 12 metri ne-a bătut cu jumătate de metru!

Decizie luată la momițe și fudulii cu bere

Era vremea mandatarilor…. După concurs, eram prieteni, nu existau tâmpeniile astea de acum, orgolii prostești, așa că normal, «hai la o bere!». Ne-am dus pe Ștefan cel Mare, la o un tip care făcea tot felul de măruntaie, momițe, fudulii și care, bineînțeles, servea și bere, un loc ieftin, doar eram studenți. Toată echipa de fotbal a lui Dinamo avea abonament pe acolo.

Și cum stăteam noi așa, la bere, am realizat că e vremea să ne retragem, că viitorul este al lui Carol, deja antrenorii și scouterii începuseră să roiască în jurul lui. Imediat, pe Carol l-au dus la Steaua. Un tip de mare bun-simț, un tip impecabil, un atlet cu nouă prezențe la Campionatele Europene (!), care nici acum nu înțeleg cum nu a ajuns conducător la Steaua. A reușit-o în schimb un alt atlet, George Boroi…

Așa am lăsat-o mai moale cu atletismul, dar n-am renunțat. În paralel, noi oricum în zilele de joi jucam «pe fals» în Onoare, la Abatorul și Justiția, mai luam câte o friptură, mai 25 de lei… eram câțiva atleți care făceau treaba asta. Așa erau vremurile… Până la finalul studenției am făcut și atletism, și fotbal. Am concurat pentru Clubul Atletic Universitar în Divizie pentru că așa ne îndeplineam categoria și primeam bursă: bursa de studii era de 550 lei, iar cea de sport de 500 lei, bani frumoși în acele timpuri! Ne băgam și la 400 de metri, și la lungime, unde era nevoie, numai să adunăm puncte și să ne facem categoria, pentru a lua bursă”.