marian constantinescuFotbalistul brașovean Marian Constantinescu (32 ani) a înscris un gol spectaculos în meciul pe care echipa sa, Ceahlăul Piatra Neamț, l-a disputat în deplasare, la Botoșani. Reușita lui Constantinescu a fost unica a meciului. Golul a venit după o minge aruncată în adâncime și o deviere cu capul a lui Golubovic spre colegu-i din atac, al cărui șut în forță, din alergare, cu stângul, s-a oprit sub transversală (minutul 72). Imediat după gol, bucuros, „Costică” și-a sărutat încheietura palmei și i-a făcut un semn cuiva, în depărtare. Pentru 7Sport, fostul jucător al FC Brașov și-a explicat gestul: „Am fost foarte bucuros, mi-am pupat brățara sfințită de la mână și l-am salutat, de la distanță, pe domnul președinte Viorel Mestecăneanu. Această brățară are o însemnătate deosebită pentru mine. În campionatul trecut, după un meci cu Concordia Chiajna, în care am ratat vreo patru ocazii singur cu portarul, la final, domnul primar Ștefan, mai în glumă, mai în serios, mi-a zis de față cu toată lumea: «Măi, da’ luați-l p-ăsta și duceți-l la biserică». A doua zi ordinul a fost executat și domnul Mestecăneanu m-a dus la o mănăstire, unde slujește un preot deosebit, cu un har aparte. De acolo am această brățară sfințită”. Golul marcat la Botoșani este al 3-lea pentru Constantinescu în acest tur de campionat (celelalte două – cu Chiajna și Săgeata).

Ceahlăul s-a „montat” după vorbele celor de la Botoșani

La conferința de presă de după FC Botoșani-Ceahlăul 0-1 (0-0), Marian Constantinescu a declarat: „Important e că am obţinut trei puncte și că avem un parcurs bun. Asta se datorează întregului colectiv. Avem mai multă concentrare şi mai multă seriozitate. Suntem pe un loc care ne place tuturor. Important e ca sfârşitul campionatului să ne găsească pe aceeaşi poziţie. Am crezut în victorie și am venit motivaţi, mai ales că am văzut anumite declaraţii ale celor de la Botoşani, care ne-au ambiţionat şi mai tare”, a spus Marian Constantinescu.(foto: btonline)