sonja-heineCampioană olimpică de trei ori, campioană mondială de zece ori și campioană europeană de șase ori. Un bilanț impresionant, pentru o mare campioană. De fapt, cea mai mare pe care patinajul artistic mondial a avut-o! Se numește Sonja Henie, o norvegiancă născută în capitala Oslo, pe 8 aprilie 1912.

După fabuloasa cariera sportivă a urmat cea în cinematografie (15 filme) și artistică (spectacole pe gheață, inclusiv de tip music hall, teatru), pentru care a primit o stea pe aleea celebrităților de la Hollywood.

O iubăreață incurabilă…

patinaj-sonja-henie-time-magazine-celebritatiA fost căsătorită de 3 ori, ultima dată cu Niels Onstad, armator norvegian și colecționar de artă, cu care în 1968 a inaugurat la vreo 10 kilometri de Oslo muzeul care-i poartă numele (Henie Onstad Kunstsenter), al cărui parg este trecut, anual, de circa 100.000 vizitatori.

Atât în timpul vieții, cât și după, presa a scris despre viața amoroasă, aventuroasă – fără doar și poate, pe care Sonja Henie a dus-o. I-au fost atribuite relații fie cu partenerii din patinaj (Jack Dunn, Stewart Reburn), fie cu celebrul pugilist de culoare Joe Louis, cu artistul Wladziu Valentino Liberace, cu starul studiourilor Metro Goldwyn Mayer, Van Johnson (actor, dansator), dar mai ales cu actorul Tyrone Power.

Un salut nazist pentru Hitler

sonja-henie-adolf-hitler
Sonja Heine, premiată de Adolf Hitler pentru a 3-a medalie olimpică de aur, cucerită la Olimpiada de la Garmisch-Partenkirchen.

Controversele s-au ținut scai de ea, mereu. Sunt de notorietate legăturile din anii Celui De-al Doilea Război Mondial cu liderul nazist Adolf Hitler și cu înalți oficiali ai regimului acestuia, farmecul și faima introducând-o în cele mai înalte cercuri ale vremii.

A fost surprinsă înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Garmisch-Partenkirchen (Germania, 1936), când l-a salutat public pe Hitler, prin celebrul îndemn nazist, moment ce a declanșat un imens val de critici acasă, în Norvegia. Dar nu le-a luat în seamă! Ba mai mult, după Jocuri a dat curs invitației lui Hitler de a lua prânzul împreună la Berchtesgaden, stațiunea-cartier general a conducătorului nazist din Bavaria. Iar șirul povestirilor poate fi derulat la nesfârșit, cu multe alte exemple.

În schimb, în 1941, Sonja Henie a traversat Oceanul. Și-a luat cetățenia americană și și-a văzut de carieră nepăsătoare, în continuare. După Război s-a descurcat din nou și a făcut față cu brio acuzelor de pro-nazistă – și în America, și pe „Bătrânul Continent”. Repatrierea și-a organizat-o en fanfare (se putea altfel!?), cu turneul „Holiday on Ice”, susținut timp de doi ani, în întreaga Norvegie.

Sfârșit tragic, la doar 57 de ani

sonja-heine-campioana-patinaj-starDin păcate a avut un sfârșit tragic. Diagnosticată cu leucemie la mijlocul anilor 60, ea a murit pe 2 octombrie 1969, acum exact 47 de ani, la vârsta de doar 57 ani.

Meritele i-au fost recunoscute și a fost inclusă, post-mortem, în galeria celebrităților din patinajul artistic mondial (World Figure Skating Hall of Fame, 1976) și sportului feminin internațional (International Women’s Sports Hall of Fame, 1982).