La malul mării, la Constanța, se vorbește iarăși despre „sportul rege”, la modul cât se poate de serios. După falimentul clubului (Farul Constanța), club care l-a dat fotbalului mare pe „Regele” Gică Hagi, suporterii „alb-albaștrilor” le-au urmat exemplul celor de la Timișoara (bravo lor!) și au luat-o de la zero. Așa a apărut SSC Farul, o grupare care își dorește să păstreze și să ducă mai departe tradiția Farului. Și care înființată și susținută de fani, cu sufletul și cu banii, a promovat, zilele trecute, în Liga a 3-a.

5.000 de constănțeni au fost lângă SSC Farul în meciul de baraj (returul) cu Tulcea Pescărușul Sarichioi. Jucătorii conduși de pe margine de Ion Barbu, fostul fundaș central al „marinarilor” din vremurile lor bune, au învins cu 1-0 (7-2 în tur) și au sărbătorit în propriul fief promovarea.

Un adevărat simbol al sportului din Constanța și singurul medaliat olimpic din istoria înotului românesc (bronz la Atena 2004, în proba de 200 metri spate), Răzvan Florea a dat lovitura de începere a partidei.

Ion Barbu, antrenor SSC Farul Constanța: „Obiectivul a fost atins. E foarte important pentru mine, băieți, suporteri și oraș. Țin să mulțumesc galeriei: din Liga 1 nu am avut atâția suporteri la un meci! Am avut o relație bună cu suporterii dintodeauna, mă bucur că mă apreciază și sper să nu îi dezamăgesc pe viitor. Farul a renăscut deja, Farul nu moare niciodată, exact cum spun ei!”.

Fostul mijlocaș al Farului, Dinu Todoran a efectuat festivitatea de premiere. (Sursa: Sports Net)