Cu susținerea Asociației Județene de Atletism Brașov, ACS Insport a deschis înscrierile la cursurile de atletism pentru copii. Aflat la început de drum, clubul brașovean își propune să introducă un nou concept, de Școală de atletism. Școală unde pe lângă antrenamentele efectuate în sală sau în aer liber și participarea la concursuri, copiii să urmeze cursuri teoretice de atletism, în cadrul cărora să-și facă o imagine cât mai completă despre tot ce înseamnă atletismul (istorie, campioni, atletismul la Brașov, în România, în Europa și în lume etc.).

Demonstrații și întâlniri cu foști atleți de valoare, cursuri de nutriție, cursuri de psihologie, tabere de atletism – toate acestea, dar și multe altele sunt cuprinse în programa ACS Insport, din care AICI aflați mai multe informații. (Foto: Arca Studio/ Mircea Bularca)