În lumea fotbalului toți îl știu drept Dan Firițeanu. În schimb, oficial este Firiţeanu Vasile Dumitru Nicolae. S-a născut la Zărnești, în județul Brașov. După doar 2 luni, părinții s-au mutat definitiv la București, însă a rămas atașat de Brașov. La ieșirea spre Predeal are și o mică proprietate, o casă de vacanță. Este un obișnuit al locului. Prin anii ’90, pentru scurt timp, a pregătit echipa Tractorul Brașov.

Amintiri cu Progresul și Sportul Studențesc

A jucat fotbal la Progresul București, în perioada junioratului. „Era un club iubit, echipa Cooperației de pe vremuri, care producea foarte mulți jucători de valoare. După stagiul militar am plecat la Sibiu. Apoi m-a întors la București, la Sportul Studențesc. Iar am revenit la Sibiu și de acolo am mers la Timișoara, în 1975, unde am terminat facultatea și am vrut să mă las de fotbal”, povestea deunăzi fostul antrenor al formațiilor CSM Reșița, Gloria Reșița, Poli Timișoara, CFR Caransebeș, Compa Sibiu etc.

Când vine vorba de fotbalul bucureștean ia poziție: „Toți vorbesc în București de rivigorarea Rapidului, dar nimeni nu pomenește de Sportul Studențesc și Progresul. Acum 2 ani, la Intercontinental, am sărbătorit o sută de ani de la înființarea clubului Sportul Studențesc București. Toate secțiile au fost acolo. Efectiv, nu înțeleg”.

Necunoscutul din amfiteatru

A jucat fotbal, dar a și învățat: „Dinainte am știut că voi fi antrenor și am vrut să fac Facultatea de Educație Fizică și Sport, pentru a mă pregăti pentru viața de după ce mă lăsam de fotbal. Am avut și eu o perioadă, ca mulți alții, în care puneam fotbalul pe primul plan și nici nu mergeam la cursuri.

Până într-o zi, când un doctor pe care-l aveam la echipă, la Timișoara, și era și lector la Universitate mi-a zis să mă duc pe acolo, că mă dau afară din facultate. Ce să fac, am mers și la prezență, când am fost strigat la catalog și m-am ridicat în picioare, tot amfiteatrul s-a întors mirat spre mine, că nici nu mă cunoșteau colegii. Din acea clipă, am început să fac și fotbal, și școală, iar când aveam antrenamente sau meciuri mergeam și mă învoiam de la profesori. Până la urmă, am acumulat cunoștințe și așa am terminat facultatea cu nota 10.

Deci, se poate face și fotbal, și carte, cu o mică precizare: comparativ cu ce este azi, pe atunci altele erau ritmicitatea competiției, nivelul efortului și solicitările antrenamentelor și jocurilor. Dar, repet, se poate! Am o filozofie proprie: dacă jucătorii ar avea o cultură tactică solidă, mai ușor ar fi antrenați și ar înțelege mutările tactice pe care le fac antrenorii”.

A sosit jucător și a plecat antrenor în aceeași zi!

Înapoi la „sportul rege”. Același Dan Firițeanu își aduce aminte cum a devenit antrenor: „La 29 de ani, când eram în anul patru de facultate, au venit cei de la CSM Reșița să merg acolo, unde am jucat până la 36 de ani. Iar la un antrenament, când echipa evolua în liga a doua, m-am dus jucător și ei m-au pus antrenor. Așa m-am lăsat de fotbal și mi-am început cariera pe bancă. Nu mai puteam să și joc, dar și să mă impun în fața colegilor ca antrenor. Atunci am salvat echipa de la retrogradare, în returul care a urmat”.

Câteva spicuiri din perioada reșițeană? „Am avut perioade și bune, și rele. În decursul timpului, de vreo 7 ori am fost antrenor la Reșița, echipă care la un moment dat a retrogradat din prima ligă cu 500.000 de dolari în cont, un fapt unic în România. Se pare că eu eram ultima soluție când nu mai aveau ce să facă și mă chemau să redresez echipa.

Acolo a fost o politică greșită, pentru că jucătorii localnici, care promovau echipa, rămâneau cu contracte foarte mici, iar cei care erau aduși din alte locuri primeau altele mult mai mari.

Într-un fotbal profesionist nu se poate ca antrenorul să fie amator! A fost un moment când efectiv nu aveam contract și am plecat când Reșița era în Liga 1. Cu cei de acolo aveam un mod de lucru de genul ori faceți, ori plec”.

Mentori cu greutate în fotbalul românesc

A „furat” fotbalul de la regretatul Gheorghe Ola. „A fost unul din mentorii mei! De la el am învățat că «un fotbalist joacă acolo unde îl bagi, nu pe ce post vrea el». Așa am ajuns să joc pe toate posturile, în afară de portar. De asemenea, i-am avut ca mentori pe oameni de valoare din fotbalul românesc ca Traian Ionescu, Puiu Cozmoc sau Angelo Niculescu. De la fiecare am învățat câte ceva”, mărturisește cel care nu a renunțat niciodată la cariera de cadru universitar la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Timișoara sau Reșița.

Mircea Sandu l-a chemat la Federație din vacanță

Nici vreme de 15 ani, cât a fost antrenor federal. Săptămânal făcea naveta: luni, marți și miercuri lucra la Federația Română de Fotbal (FRF), joi și vineri mergea la Timișoara, unde preda. A scris cărți și articole despre fotbal.

„Cred că în 2000 am luat lotul de ’85, generația lui Ciprian Marica, Bănel Nicoliță, Mitea, Keșeru, Prepeliță și toți ceilalți, inclusiv Mureșen și Frăsinescu, jucători în Liga 1 și în prezent.

Cum s-a întâmplat?! Eram în vacanță și m-a sunat președintele Mircea Sandu să mă cheme la Federație. Și normal că l-am întrebat de când devine operativă activitatea de antrenor federal. «De ieri», mi-a răspuns. Așa că m-am urcat în tren și am ajuns la lotul național, care era la Arad. Nici nu-i cunoșteam pe băieți… Norocul meu a fost că-l aveam coleg la lot pe profesorul Adi Boiangiu, care și acum e la Federație, și el îi știa. Din acea generație, am avut zece jucători în prima ligă și trei în echipa națională de seniori – asta e cea mai mare satisfacție.

Din păcate, o regulă internațională ciudată, care spune că jucătorii legitimați în afara țării lor pot fi convocați la lot doar cu acordul echipelor de club, care sunt obligate să-i lase însă numai la turneul final, ne-a făcut să nu-i avem pe Marica, pe Keșeru, atunci în Franța, și pe Mitea la meciurile de calificare, cu toate intervențiile lui Mircea Sandu și Nae Pantea. Pe alții nu-i afectează, dar pe noi… de unde să am în România doi de Marica, trei de Keșeru sau cinci de Mitea, de unde să-i aleg!?”, s-a confesat profesorul de fotbal în platoul emisiunii Zona Neutră de la Nova TV, realizată de Gabi Stan.

Experiența nu se învață, ci se capătă

Analizează fotbalul românesc, trăgând cu coada ochiului spre „banca suspinelor”. „Din păcate, la noi se neglijează experiența. Avem multe generații tinere, viitorul este al tinerilor, dar mereu le spun: experiența este singurul lucru care nu se poate învăța, ci se capătă în timp!”, subliniază Dan Firițeanu.

A dat 10 jucători naționalei mari

Când face o socoteală, 10 dintre elevii pe care, cum îi place să spună, i-a dibuit au ajuns în „naționala” mare a României. „De exemplu, pe Dorinel Munteanu l-am luat la 16 ani și jumătate dintr-o zonă a Caraș-Severinului, de la Oravița, unde nu știa nimei de el. Cam la fel și cu Panduru”, amintește. Lor li se adaugă o mulțime de alte nume, cunoscute în Liga 1.

Povești inedite ale lui Dan Firițeanu cu Bănel Nicoliță și Cristian Chivu. (Foto: FRFCaon.Ro)