george cosac foto insportLa conferința de presă de deschidere a turneului Superbet Tennis Trophy 2013, de la Arenele Dinamo din Brașov, s-au discutat de toate, inclusiv de-ale fotbalului. Interesantă a fost părerea președintelui Federației Române de Tenis (FRT), brașoveanul George Cosac, atunci când a venit vorba de partida Stelei din Polonia, cu Legia Varșovia. Totul se petrecea marți, până la prânz, undeva în jurul orei 11. Adică, cu ore bune înaintea confruntării Legia-Steaua. Astfel, șeful tenisului din România a fost tranșant atunci când s-a referit la șansele de calificare ale Stelei: „Steaua merge mai departe! Cred c-o să bată cu 2-1. Începe meciul, îi luăm repede pe polonezi și le dăm gol. Apoi, la 1-0 pentru Steaua ei se vor deschide și hop, încă un gol. Așa se va face 2-0 pentru Steaua. Apoi vor da și ei un gol, așa, de consolare”. A cam „mirosit”-o bine George Cosac. Că golul de 2-2, chiar nu a mai contat. (foto: InSport)