Eșecul și jocul din meciul de campionat cu Ceahlăul nu au fost digerate de președintele FC Brașov, Ioan Neculaie. În consecință, a dictat înlocuirea lui Ionuț Badea cu Viorel Hizo. Mutarea a devenit oficială astăzi, 17 septembrie, la 3 zile distanță după înfrângerea de la Piatra Neamț.
În carieră, Viorel Hizo (65 ani) a mai pregătit echipele Inter Sibiu, Rapid Bucureşti, Progresul Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Ceahlăul, Farul Constanţa, Pandurii Târgu Jiu, Delta Tulcea, Universitatea Cluj şi FC Vaslui.
„Dulăul” Hizo nu se află în premieră la FC Brașov. El i-a mai condus pe „stegari” în sezonul 1996-1997, la finalul căruia aceștia au retrogradat. Autorul „performanței” n-a fost Mihail Marian, cel care, atunci, a preluat-o pe FC Brașov când soarta-i (retrogradarea) era pecetluită. Ci Viorel Hizo, care a îngropat „Steagul” și a părăsit Brașovul când nimic nu mai era de făcut.

Nici cel mai bun, nici cel mai prost

Viorel Hizo, la instalare: „Am avut şi alte oferte. La un moment dat, am avut și ideea să renunţ la antrenorat. Câteodată vezi că ţi se produc foarte multe nedreptăţi şi voiam să mă las. Intrăm într-o serie dificilă şi periculoasă de nouă jocuri şi trebuie să ieşim bine. Le voi spune jucătorilor că nu sunt nici cel mai bun și nici cel mai prost din România, dar trebuie să ieşim din această pasă proastă”.

Neculaie habar n-are de obiectiv

Ioan Neculaie: „Hizo e un antrenor care a avut rezultate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Am pierdut nejustificat 10 puncte şi a trebuit să iau măsuri. Nu puteam să mai aşteptăm o etapă sau două. Ştiu bine cum lucrează Viorel, pune accent pe disciplină şi pregătire fizică. Nu pot să zic ce obiectiv avem anul acesta, momentan”. (foto: mediafax)