alexandru pelici fotbal brasovAntrenorul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Alexandru Pelici, a declarat, după eșecul de la Brașov, de pe stadionul „Tineretului” (2-3 cu FC Brașov): „Înfrângerea de la Brașov ne-a costat câteva locuri în clasament. Putem să ajungem pe poziția a cincea, dar mai sunt multe etape de jucat. Noi eram vizavi de locul în care s-a produs acea explozie a fabricii de paine. S-a cutremurat pământul. Pentru moment, a fost o clipă de uluială. Erau ultimele minute din joc. Nici nu știm dacă toti jucătorii au văzut flacăra. Spectatorii din acea parte a tribunei au plecat să vadă ce se întâmpla acolo. Bine, integritatea noastră sau a spectatorilor nu a fost în pericol în niciun moment”.

Joi, 5 noiembrie, aproape de ora 20, când mai erau de jucat câteva minute din meciul de fotbal FC Brașov-CSM Râmnicu Vâlcea, în imediata vecinătate a stadionului, la fabrica de pâine „Vel Pitar”, deținută de Fondul American de Investiţii Broadhurst, a avut loc o explozie. Explozie în urma căreia o persoană a decedat și altele cinci au fost rănite, la ora actuală aflându-se internate „în stare severă” la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov-secția ATI .

Alexandru Pelici (foto) este un antrenor de fotbal în vârstă de 41 de ani, iar în timpul carierei a pregătit, printre altele, echipele de fotbal Forex Brașov și FC Brașov.