catalina ponor gimnastica romania
Cătălina Ponor (29 ani) a devenit campioană olimpică la Atena (2004) în trei probe (echipe, bârnă, sol). Iar la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra (2012) a cucerit medaliile de argint (sol) și bronz (echipe).

Triplă campioană olimpică la gimnastică, Cătălina Ponor va fi port-drapelul României la Jocurile Olimpice de la Rio (5-21 august). Cristina Neagu (handbal), Simona Halep (tenis), Corina Căprioriu (judo), Marian Drăgulescu (gimnastică) şi Alin Moldoveanu (tir) au mai fost „în cărți” pentru acest rol. Până la urmă, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român(COSR) a decis: Cătălina să fie!

Și a început gâlceava, de parcă n-ar fi fost îndeajuns circul din fotbal! Machidoanca Halep a reacționat prima. Răutăcisme – vorba unuia de-al ei -, ar zice… răutăcioșii. Neagu a fost elegantă și fair-play, iar Drăgulescu s-a băgat în apărarea colegei de la lot. Ar fi păcat ca replicile (fie ele și de la distanță, pe calea rețelelor de socializare) să apară, mai departe, sau chiar să ia amploare! Și așa perspectivele pentru Rio sunt sumbre. Măcar puținii noștri campioni să-și respecte statutul și ținuta, având în vedere ceea ce înseamnă, cu adevărat, spiritul olimpic.

Nu mai contează substratul deciziei COSR, dacă într-adevăr el a existat. Cert e că, dincolo de frustrări, nemulțumiri și subiectivisme, decizia a fost luată și trebuie respectată. Despre Alin Petrache, șeful COSR, un fel de Burleanu, dar multiplicat – cu altă ocazie.