Înaintea meciului Sportul – FC Brașov, de duminica aceasta, tehnicianul „stegarilor”, Marius Șumudică, a comentat, pentru site-ul oficial al grupării de sub Tâmpa: „Sunt convins că nu va fi un joc uşor, pentru că vom întâlni o echipă bună, cu jucători de mare valoare, ca Varga, Curelea şi Ferfelea. Sportul e o echipă care joacă fiecare meci din acest campionat cu «sabia deasupra capului», iar în prima etapă din acest an a reușit să câștige la Ceahlăul. Am înţeles că terenul este foarte prost, iar acest lucru este un dezavantaj pentru noi. Noi vom merge la Bucureşti, pentru a câştiga cele trei puncte. Joc întotdeauna la victorie. Un succes la Sportul ne-ar aduce liniştea necesară pentru următoarele meciuri din retur. Va fi un meci de 1, X, 2, iar noi, dacă vrem să demonstrăm că avem o echipă puternică, nu trebuie să pierdem acest joc”. (foto: bogdan ciungara)