hochei romania senioriCSM Dunărea Galați a învins formația Progym Gheorgheni cu scorul de 7-1 (2-0, 1-1, 4-0), pe teren propriu, într-o partidă din Campionatul Național de hochei pe gheață.

În alt meci, disputat la Cârța (județul Harghita), Steaua București a surclasat-o pe Sportul Studențesc, cu 21-5 (5-1, 8-2, 8-2).

HSC Miercurea Ciuc ocupă primul loc în clasament, cu 36 puncte (17 jocuri). Formația din Harghita este urmată de CSM Dunărea Galați (36 p, 18 j), Steaua București (31 p, 17 j), Progym Gheorgheni (27 p, 18 j), ASC Corona Brașov (26 p, 17 j), Sportul Studențesc (0 p, 17 j). (foto: David Pasaris/ Agerpres)