dan vintila aniversare 80 ani aprilie 2013 mirela leontica dan neacsa geo butoeru
Dan Vintilă și colegii de la Bună Ziua Brașov, la aniversarea a 80 de ani.

Acum o săptămână, pe la prânz, am aflat de trecerea în neființă a cunoscutului ziarist de sport din Brașov, Dan Vintilă. Nea Dan – cum îl cunoștea și apela cam toată lumea. A plecat dintre noi discret, în noaptea de duminică spre luni (3-4 iulie). S-a ridicat la ceruri din patul de acasă. La ceruri – acolo unde se va reîntâlni, printre alții, cu bunii prieteni Dumitru-Popescu Colibași („Pic” sau „Tata Pic”) și Laurian Taus („Ucu”, „Nea Ucu”, „Tata Ucu”).

Ultima aniversare

Vârsta și organismul l-au trădat pe nea Dan al nostru. În aprilie împlinise 83 de ani și atunci când l-am sunat, pentru obișnuitele urări, i-am adus aminte de petrecerea-surpriză organizată de colegii de la cotidianul „Bună Ziua Brașov”, când a atins borna celor 80 de ani. A fost frumos, s-au depănat amintiri, de o parte și de alta a baricadei, ziariști și oameni de presă versus antrenori și conducători, cu toții, prietenii sărbătoritului. Bineînțeles, nu putea lipsi doctorul Taus, un personaj aparte al sportului brașovean. „Măi copile, tu îmi zici să ajung la 90 de ani, da’ eu nu mai știu dacă apuc 84”, i-a fost replica, printre mulțumirile de rigoare. Un pic am rămas surprins, nu mai era același optimist și glumeț incurabil, cum îl știam cu toții. „Nici nu-ți dai seama cum e la vârsta asta. N-ai de unde să știi! Vă doresc tuturor s-o atingeți, însă crede-mă că-i greu, mi-e greu, picioarele astea mă omoară, mă deplasez foarte greu, de multe ori am dureri insuportabile”, a adăugat.

De atunci ne-am mai auzit o dată, să-l întreb ceva din trecutul sportului, acolo unde era „tobă” de informații. Practic, reprezenta o veritabilă arhivă vie a sportului brașovean.

Prima internare în spital la peste 83 de ani

Vineri, 24 iunie, prietenul Ilie mi-a dat vestea nefericită, că nea Dan bolește în spital, unde salvarea l-ar fi dus de urgență, cu ceva zile în urmă. Am încercat să aflu cât mai multe informații despre starea sa. Perspectivele m-au făcut să tresar. „Totuși, are o vârstă și în astfel de cazuri totul depinde doar de organism… ”, a sunat, la unison, părerea specialiștilor. Dan Vintilă se afla pentru prima dată în viață internat într-un spital!

A doua zi, de dimineață, împreună cu fotbalistul Marian Constantinescu l-am descoperit pe patul spitalului, într-unul din saloanele de la „Interne”. „Opa! Am vizitatori. Uite-l și pe vecinul meu. Ce mai faci Mariane, tot la Chiajna ești? Ce-i p-acolo? Crește ăla micu’, tot fotbalist îl faci?”, a încercat să salveze aparențele. Am zăbovit vreo 20 de minute. Sincer, nu mai știu ce am discutat. Parcă intrasem în transă. Nu mai era omul pe care-l știam. Vag, știu că și eu, și Marian i-am dat curaj, că își va reveni și că totul va fi bine. Mă rog, înțelegeți contextul…

Dan Vintilă a fost

Au mai trecut două zile, telefoane peste telefoane, cu soția (doamna Mia, femeie de 86 de ani!), Meli, colegi din presă și cunoscuți, care treptat au aflat de ce se întâmplă. Luni pe la prânz m-a căutat Dan. Tocmai sosise de la un turneu de la Cluj și ținea să-l vadă pe nea Dan. La BZB au fost mai mult decât colegi, s-au avut ca unchiul cu nepotul. Împreună am trecut pragul „Internelor”. Mi s-a părut că de la prima vizită trecuse o groază de timp. Fără vlagă, plictisit, oarecum resemnat cu propria-i soartă – cam așa se prezenta pacientul Dan Vintilă, în ciuda încurajărilor noastre. El, cel pe care mereu l-am văzut ferchezuit și tot timpul la cravată, acum ni se înfățișa ca un bătrânel cuminte și tăcut, o mână de om, în bluză de pijama, acoperit de un cearceaf, al cărui chip se ascundea după o barbă ce-i scotea și mai mult evidență vârsta, dar mai ales suferința. Stătea pe spate, cu fața în sus. Nici vorbă să audă de ziare sau de televizor, își cerea liniștea. Nici măcar nu putea să se ridice. Bietul de el presimțea ceva… Până la urmă, s-a lăsat înduplecat și împreună cu Dan, unul pe o parte, altul pe cealaltă, l-am bărbierit „mai ceva ca pe un ginerică” – zicerea colegului de peste pat. După mai bine de un ceas l-am lăsat acolo, singur în salon, liniștit și împăcat cu toate greutățile lui. Așa ne-a rămas în memorie omul Dan Vintilă.

Vineri, 1 iulie a fost externat și s-a întors acasă, în propriul pat. Doamna cu coasa, baba cea rea, zgripțuroaica stătea la pândă… Pe seară ne-am auzit la telefon, mă sunase. Apoi, simplu, ne-am luat la revedere, din păcate pentru totdeauna! Luni, din Bulgaria, Dan m-a anunțat de necaz.

Prima deplasare

Pe Dan Vintilă l-am cunoscut prin anii 1995-1996, când încă mai exista echipa feminină de baschet Fartec Brașov. Apoi, din toamna anului 1997 am devenit colegi în presă sportivă: dumnealui la Bună Ziua Brașov, eu la Gazeta de Transilvania. Țin minte și acum prima mea deplasare ca reporter de sport. Cu nea Dan, împreună, am fost la un meci al marilor ambiții (pe atunci): Astra Ploiești-FC Brașov. Se juca în prima serie din Divizia „B”, cum se numea Liga a 2-a de acum. La finalul acelui sezon (1997-1998), Astra (direct) și FC Onești (după barajul de la Făgăraș cu FC Extensiv Craiova) au promovat pe prima scenă fotbalistică a României. Revin la partida din toamna lui ’97. Cu brașoveanul Gabi Stan pe bancă, Astra a trecut clar de FC Brașov, în ciuda susținerii din tribune de care „stegarii” s-au bucurat. La echipa de sub Tâmpa, Costel Orac era antrenor principal, Iosif Kovacs și Neluțu Mandoca conducători, Purdea, Paul Levente, Beraru (atunci n-a jucat), Marian Pană, Cazangiu, Buta, Buga și alții – jucători. Ce meci a fost atunci, ce orgolii, ce jucători! Pe drumul de întoarcere, Ploiești-Brașov, ni s-a alăturat și „Bote”.

Copiii lui

Am atâtea amintiri cu nea Dan, omul de legătură, de la Brașov, pe vremea când Asociația Presei Sportive din România mai însemna, încă ceva. Odată, l-am întrebat: „Nea Dane, ce tot ne spui la toți «măi copile», «mai copilă», «măi copii»? Doar ne știi pe toți pe nume”. „Măi copile, așa simt eu să vă spun, că voi toți sunteți ca și copiii mei”, mi-a replicat. Rămas-bun nea Dane, oriunde te-ai afla! Respect și recunoștință, mulțumiri și iertare!