Despre Iulia Găinariu, alergătoarea de cursă lungă la altitudine originară din Zărnești, am scris în urmă cu aproape un an de zile. De atunci, i s-au întâmplat multe, cel mai fericit episod fiindu-i recenta aventură de la Campionatul Mondial de alergare montană pe distanțe lungi din nordul Italiei, de la Premana. Acolo unde, împreună cu celalte trei românce a cucerit medalia de bronz la echipe. Un rezultat merituos, fără doar și poate, dar obținut cu destule dureri și sacrificii.

Într-o postare pe contul personal de Facebook, Iulia și-a povestit în detaliu escapada din Lombardia:

„Primul meu Campionat Mondial! Aș putea să îl compar cu ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război. Dragostea este pasiunea mea pentru sport, iar războiul a fost lupta cu mine însumi, în timpul probei, pentru a putea trece linia de finish.

În coborârea de la kilometrul 9 am încercat să depășesc o alergătoare care mă incomoda de ceva timp, iar când am crezut că am prins în sfârșit ocazia, din cauză că m-am apropiat prea mult de o casă am dat cu capul de grinda casei respective. M-am trezit în fund și nu am înțeles nimic din ce s-a întâmplat! Am căzut pe încheietura mâinii drepte, care a început să mă doară cumplit și instinctiv mi-am dus mâna la cap, unde m-am lovit și am constatat că eram plină de sânge.

M-am uitat în jur și am realizat că sunt la concurs. M-am speriat atât de tare încât am luat-o la fugă. Alergând am observat că sângerez, în continuare, așa că m-am speriat și mai tare. M-am oprit în vale la o fântână să îmi spăl rana. Mi-am pus bentița de pe cap în jurul încheieturii și am continuat să alerg.

La a doua urcare plângeam și alergam. Nu știu exact de ce plângeam: de frică, de oftică , de durere… cred că de toate, combinate.
Credeam că pentru mine cursa este terminată și mă gândeam la un abandon. Norocul meu a fost că începutul celei de-a doua urcări a fost foarte alergabil. Am început să alerg și chiar să depășesc din concurente. Până pe vârf am întrecut câteva fete bune, iar apoi, la vale, și mai multe.
Tâmpla îmi vibra enorm de tare de la durere, iar mâna dreaptă nu o puteam folosi ca și sprijin pentru urcare.

La a treia coborâre am alunecat, am căzut în genunchi și m-am lovit din nou la mână. Efectiv din cauza durerii nu aveam forța să împing în mână, să mă ridic. A venit un băiat de la salvamont și m-a ajutat să mă ridic, iar când l-am auzit că a spus în stație «avem o accidentată», am luat-o la fugă. Mai aveam doar 3 kilometri până la finish și îmi era teamă să nu mă lase să termin cursa.

La ultima coborâre eram extenuată și fizic, și mai ales psihic mi-am dorit doar să îmi pastrez poziția, dar când am căzut m-a depăsit o fată, iar până am reușit eu să mă ridic și să mă mobilizez era deja departe, o pierdusem.

Când am ajuns în sfârșit la asfalt mai aveam cred aproximativ 600-800 metri până la finish, în urcare, iar Sergiu, component al delegației noastre, mi-a spus că suntem pe locul 3. Așa că am uitat pentru puțin timp de durere și am accelerat cât am putut.

Toata cursa mă gândeam la acea linie de sosire și la un umăr pe care să pot plange, dar nu am apucat, de fericire.

Îmi pare rău că nu am putut avea o performanță mai strălucita, cu care aș fi putut ajuta echipa și mai bine în clasament, dar obiectivul meu de anul acesta a fost altul, așa că nu am avut posibilitatea să mă pregătesc cum ar fi trebuit pentru această competiție.

La anul, în Polonia, sper să urcam cel puțin o treaptă pe podium.

Sunt extraordinar de mândră și de fericită pentru Denisa Dragomir și pentru Ingrid Mutter. Bravo fetelor, le-ați tăbăcit bine! Dar și mai mândră sunt de Cristiana Frumuz Ghiță, care deși nu a alergat niciodată astfel de curse a avut curajul să spună da și să se alăture echipei într-o cursă de o asemenea dificultate. Fetelor, eu vă consider niște super-eroine, eu știu ce traseu a fost și ce vreme cumplită. Sunt mândră de rezultatul nostru!

Felicitări băieților pentru pozitia 4 și felicitări Bogdan Damian pentru surpriză! Viorel Pălici – îmi pare rău că nu a mers cursa cum ai vrut.

Mulțumesc Federației Române de Atletism, Clubului Sportiv Universitatea Galați și sponsorilor mei: Garmin, Trisport, Montura, Maramont Sport, Eleven Sportwear România, Squeezy Sports Nutrition, Had, Demon și Club Alpin Zărnești.

De asemenea, doresc să-i mulțumesc mai ales antrenoarei mele, doamna Luminița Zaițuc, domnului Claudiu Mereuță și lui Ionuț Zincă pentru ce m-a învățat acum mult timp despre skyrace.

Sper ca într-o săptămână să își revină atât mâna, cât și rana și ochiul vânăt, dar oricum ar fi, a meritat!”. (Foto: Iulia Găinariu/ Facebook)