Pe finalul primei părți a campionatului atacantul Adrian Voiculeț (27 ani în iunie 2012) a intrat în dizgrație la FC Brașov, iar acum este ca și ajuns în curtea unei alte formații din Liga 1, CS Mioveni. Jucătorul a bătut palma cu oficialii grupării din județul Argeș și după ce astăzi își va rezilia contractul cu FC Brașov e liber să semneze, mai departe, cu clubul unde antrenează Marian Pană. Voiculeț va evolua la Mioveni timp de un sezon și jumătate. Adrian Voiculeț este al 4-lea jucător cu care CS Mioveni s-a întărit în această perioadă, după fundașii Radu Barbu (22 ani, ex – Petrolul Ploiești), Adrian Voicu (26 ani, ex – Delta Tulcea) și jucătorul ofensiv Cosmin Năstăsie (28 ani, ex – FC Argeș, fost la FC Brașov, campionatul trecut). (foto: fc brașov)