Până acum o lună de zile, Rareș Enceanu era necunoscut iubitorilor de fotbal din Brașov și, de ce nu, din România. A apărut în prim-plan la partida susținută în Liga 1 de FC Brașov pe propriul teren, în compania Rapidului (izbândă a „stegarilor”, cu 1-0). A fost doar debutul carierei de senior și de fotbalist profesionist. Dacă despre isprăvile sale pe gazon vor mai curge rânduri rămâne să vedem. Deocamdată, semnele sunt promițătoare.
Povestea lui Rareș Enceanu (foto stânga) a început în prima parte a anilor 90. „Este singurul nostru copil. A venit pe lume destul de greu, după unele tratamente pe care soția le-a urmat. S-a născut pe 5 august 1994”, se confesează Adrian Enceanu, tatăl actualului „stegar”. Te uiți când la unul, când la altul. Asemănarea fizică, fizionomia, chiar și gesturile sunt izbitoare. Singura diferență – culoarea ochilor. Seniorul are ochii albaștri, iar juniorul – căprui, ca ai mamei. Când încep să vorbească despre fotbal și tatălui, și fiului chipurile li se destind, dintr-o dată, ca o înseninare.

Unde altundeva decât la FC Brașov?!

La Zărnești, în casa Enceanu fotbalul face parte din familie. Adrian Enceanu a jucat fotbal ani de zile. În 1977, pentru 6 luni s-a aflat la Steagul Roșu Brașov (actualul FC Brașov), unde l-a prins ca antrenor pe neuitatul Constantin Teașcă. Practic cariera-i s-a confundat cu Torpedo Zărnești, formație la care a fost legitimat și a evoluat din 1975 până la 38 de ani. Adică, timp de 15 ani. A plecat din postul de extremă dreapta, a ajuns „vârf” apoi, ușor-ușor, odată cu avansarea în vârstă, s-a retras spre poartă. Finalul carierei l-a găsit pe postul de libero.

Probleme cu actele, după Cristian

La scurt timp după ce a abandonat activitatea pe gazon s-a apucat de antrenorat la Zărnești. Așa a ajuns să-i fie micuțului Rareș primul îndrumător în abecedarul fotbalului. De pe atunci simțea că viitorul îi va rezerva fiului surprize plăcute. „Am lucrat cu Rareș pe unde am putut. N-am vrut să-l legitimez nicăieri, pentru că știam care sunt problemele întâlnite frecvent în momentul în care un club dorește să transfere un junior. Decât să întâmpinăm probleme, am preferat să lucrăm în particular, cum se spune. Așa am evitat acele discuții interminabile cu actele de transfer. Sunt sigur că dacă l-aș fi legitimat, în momentul în care ar fi plecat de la Zărnești la o echipă dincolo de Cristian ar fi apărut problemele cu actele. Sincer, de atunci mă gândeam la FC Brașov. Păi unde altundeva să-și dorească părintele să-i joace copilul dacă nu la echipa fanion a județului?!”, povestește Adrian Enceanu.

A dat probe la FC Argeș

Însă pasul în curtea FC Brașov nu a urmat așa, dintr-o dată. Inițial, cei doi Enceanu, părintele și fiul s-au lovit de un refuz. Nu din partea Brașovului, ci a Argeșului. În iunie 2006, Rareș Enceanu a dat probe la FC Argeș, unde șeful centrului de copii și juniori era Mihai Ianovschi. Descendent dintr-o familie cu adânci rădăcini în fotbal, acesta i-a descoperit și crescut, printre alții, pe Adrian Mutu, Adrian Neaga, Dani Coman și Bogdan Stancu. Generații întregi de puști ai Piteștiului au trecut prin mâna familiei Ianovschi. Numai că în cazul brașoveanului Enceanu s-a dat greș. „După ce Rareș a dat probele, a zis că l-ar opri la antrenamente. Însă nu-i asigurau nimic: cazare, masă, școală. Practic trebuia să ne mutăm cu familia acolo, s-o luăm de la zero. Nu se putea așa și ne-am întors acasă, la Zărnești”, istorisește seniorul.

Mihai Ianovschi n-a crezut în el

Intervine în discuție antrenorul Nicu Văduva (foto dreapta): „De fapt, când l-au văzut mai micuț de înălțime, așa cum de altfel e și acum, cei de la FC Argeș nu au crezut că Rareș poate ajunge fotbalist. Acesta-i adevărul! L-am aflat mai târziu, după mai multe discuții cu Mihai Ianovschi. Ne-am întâlnit pe le turnee prin țară și mereu îmi zicea că-i pare rău că atunci nu i-a dat o șansă. Mereu a avut numai cuvinte frumoase despre Rareș”.

A debutat cu Dinamo, la Râșnov

Revenim la vara anului 2006. Mai exact, la mijlocul lunii iulie. „Atunci am preluat grupa juniorilor născuți în 1994. În 15 iulie am preluat grupa, iar a doua zi, în 16, l-am sunat pe domnul Enceanu la Zărnești, să-i spun că-l vreau pe Rareș la FC Brașov. A acceptat și peste încă o zi, adică în 17 iulie, Rareș a debutat oficial într-un meci cu Dinamo București, la Râșnov. Din vechea grupă mai păstrasem doar doi-trei copii. Pe restul i-am adunat atunci, în grabă, în acele două zile. Așa am încropit echipa pentru partida cu Dinamo, pe care bineînțeles că am pierdut-o. Săracii copii nici nu se cunoșteau între ei, nu știau cum îi cheamă. În teren se strigau după numerele de pe tricou: «Doiare, dă-mi pasă», «Șeptare, vezi că vine»… Din grupa respectivă făceau parte Enceanu, Damian, Țuțu, Căpățână, Stanciu…”, rememorează Nicu Văduva.

Nicu Văduva: „E născut sub o stea norocoasă”

Bine-bine, s-ar zice, dar de unde auzise de Rareș Enceanu? „N-am auzit de el, ci l-am văzut. Îmi place să urmăresc copiii cum joacă fotbal. Merg pe la toate competițiile, îi observ și îi atrag spre FC Brașov, să practice fotbalul în cadru organizat. Așa a fost și cu Rareș. L-am văzut prima dată în februarie 2005, la faza pe județ la care a luat parte cu echipa Școlii din Zărnești. L-am notat și l-am ținut minte. Anul următor, în iulie, când am preluat cam de la zero grupa de 94 mi-a venit imediat în minte. Așa a început, hai să-i spunem, marea aventură”, replică mentorul actualului jucător al FC Brașov. Adaugă imediat: „Băiatul ăsta s-a născut sub o stea norocoasă, credeți-mă. Primul meci oficial l-a jucat împotriva lui Dinamo, ca senior a debutat la 17 ani și ceva împotriva Rapidului! E făcut pentru fotbal”.

Fotbal zi de zi

Adrian Enceanu mai vine cu o dezvăluire: „Fotbalul e ca și viața lui. Când e liber și vine acasă se uită mereu la meciuri la televizor sau joacă toate jocurile pe calculator posibile legate de fotbal. Când era mic și mă mai uitam pe la meciurile internaționale, el se juca cu jucăriile lui. Era cu spatele la meci. Eu nu-i știam pe toți jucătorii și mereu îl întrebam cine-i numărul ăla sau care-i numărul celălalt. Pe toți îi știa”.

Rareș Enceanu, antrenorul din teren

Despre fotbalistul Rareș Enceanu și relația antrenor – elev, descoperitorul său afirmă: „Ca fotbalist e foarte important cine te vede și cine te promovează. Practic, culoarul pe care-l urmezi e decisiv. Antrenorii mai bătrâni m-au învățat și pe mine un lucru: norocos e copilul care întâlnește antrenorul, dar și norocos e antrenorul care găsește copilul. Cu alte cuvinte, talentul copilului combinat cu pasiunea și cunoștințele antrenorului conduc, împreună, în mod cert la reușită. Rareș e un lider înăscut. A fost liderul generației lui și căpitanul de echipă. Cum îl văd eu, va ajunge un mare fotbalist și, apoi, un mare antrenor. Spun asta după felul cum vede și trăiește fotbalul, cum își ajută colegii pe teren, ce sfaturi le dă în timpul meciului, ce viziune are asupra jocului. Sincer, în ultimii doi ani la meciuri eram mai mult spectator. Nu aveam ce indicații să le dau băieților, că Rareș era antrenorul din teren. El dirija totul. Unui asemenea talent nu-i poți îngrădi exprimarea”.

Sunt cazuri când fotbalul ține cont de înălțime

Însă fotbalul nu are doar părți frumoase. Rareș Enceanu este un tip cu o înălțime de 1,70 metri în momentul de față. Motiv pentru care în ciuda certelor calități demonstrate în perioada de juniorat, antrenorii de la lotul național al României nu au avut ochi pentru el. Doar titularizarea în formația de seniori a FC Brașov i-a forțat oarecum pe antrenorii federali să-și schimbe poziția. „La 14 ani, l-am dus la București, la Institutul Parhon, pentru testele de înălțime. De atunci medicii i-au indicat actuala înălțime: 1 metru și 70 de centimetri. La Federație era o politică în privința înălțimii jucătorilor. Dacă nu erai înalt și mare, nu ți se dădeau șanse să te afirmi. Acum, de când Mihail Marian e director tehnic al loturilor am înțeles că s-a schimbat politica. Ca antrenor mi-au plăcut mereu jucătorii tehnici și creativi, de la mijloc în sus, cum se zice. Țin minte că mereu eram întrebat la turnee de ce Rareș nu e chemat la lot, în ciuda talentului său. Participa la trialuri, dădea randament, însă nu era chemat la meciurile și acțiunile oficiale. Până la urmă doar debutul la FC Brașov în Liga 1 l-a propulsat către lotul național. Acum își are soarta în propriile-i mâini”, explică Nicu Văduva.
Același antrenor îi acordă lui Marius Șumudică meritul de a-l promova pe Enceanu în prima echipă într-un meci așa de important precum cel cu Rapid.

I-au tremurat picioarele la debut

Cum a fost debutul? Rareș Enceanu are cuvântul: „Am aflat că voi juca titular chiar în ziua partidei. Eram cu echipa în cantonament la hotelul Cubix, la colazione, înainte să plecăm spre stadion. Domnul antrenor ne-a strâns pe toți și a început ședința: «Azi unii dintre voi vor avea emoții. Eu am toată încrederea în voi». Și în momentul acela s-a dus la tablă și a întors cu fața foaia pe care era scrisă echipa pentru meciul cu Rapid. Când am văzut că sunt titular, de emoție au început să-mi tremure picioarele. Am simțit o senzație unică, ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Și atunci, și la stadion colegii m-au încurajat și m-au susținut permanent. Țin să le mulțumesc. Adversar direct l-am avut pe Pavlovici. Prima repriză nici nu știu când a trecut. Primul șut la poartă l-am tras mai mult de frică. O minge respinsă din careul Rapidului a ajuns la mine și am tras cu stângul. Dreptul e piciorul meu de bază, însă lovesc bine mingea și cu stângul. Atunci am șutat mai mult ca să nu pierd mingea. În alte condiții, așa fi preluat-o cu stângul, aș fi așezat-o și abia apoi aș fi tras cu dreptul. După meci domnul Șumudică și colegii m-au felicitat”.

De emoție a încurcat porțile

Cum a trăit debutul Enceanu senior? „Am venit normal la meci. La poarta stadionului, Florin Dumitrescu, fostul fotbalist din Codlea, mi-a spus că Rareș e titular. Nu l-am crezut. Să paralizez, nu alta. Din instinct, am sunat pe telefonul băiatului, să vorbesc cu el. Mi-a răspuns colegul lui, Florin Iacob, care mi-a confirmat că Rareș e titular. M-am zăpăcit complet, am încurcat porțile de la stadion și așa am văzut meciul din peluza galeriei Rapidului. Ca părinte, ce am simțit atunci nu poate fi descris în cuvinte”.

A înscris la primul meci sub tricolor

Debutul pe prima scenă a fost urmat de convocarea la lotul național under 18, apoi la cel under 19. Din păcate, la ultimul s-a accidentat (două rupturi fibrilare pe bicepsul femural al piciorului stâng) în timpul unui „amical” România – Cipru (4-1). „Când vă spun că e născut sub o stea norocoasă… Chiar dacă s-a accidentat cu Cipru, a marcat un gol. Să marchezi la primul meci în titular în națională e ceva, nu?”, revine Nicu Văduva.
Imediat după accidentare a ajuns la Belgrad, la clinica fizioterapeutului Marijana Kovacevic. „Acolo am făcut trei ședințe. Prima de două ore, apoi a doua zi, două de câte o oră și jumătate fiecare. Mă simt mult mai bine și sper să pot juca cât mai repede”, declară mijlocașul central al „Steagului”.

Elev la Prejmer, internat la „Antipa”

Ce presupune viața de junior, în afara terenului de fotbal? „În primii doi ani a stat la hotelul de la stadionul ICIM, împreună cu alți doi colegi de la Sighetu Marmației și altul din Covasna. Clubul le asigura doar masa de prânz, la cantina de la Roman. În rest, făceam naveta Zărnești – Brașov, să-i aduc mâncare de acasă. De la ICIM s-a mutat la căminul Colegiului «Grigora Antipa». Stă și acum acolo, împreună cu alți 5 colegi de la FC Brașov. Condițiile sunt mult mai bune”, dezvăluie Adrian Enceanu. Nicu Văduva completează: „E coleg de școală, la Colegiul pentru Agricultură Țara Bârsei din Prejmer, cu alți juniori de la FC Brașov: Potecu, Cristian Iacob, Florin Iacob și Airinei. Rareș e-n clasa a 11-a. Au o viață destul de lejeră și se pot ocupa în liniște numai de fotbal. Chiar dorim pe această cale să le mulțumim doamnei profesoare Borcoman și domnului profesor de sport Marius Oțelea pentru sprijinul pe care ni-l acordă”.

Visul lui Enceanu: om de bază la FC Brașov

Ne apropiem cu repeziciune de sfârșitul întâlnirii. Pe picior de plecare spre antrenament, Rareș, sau „Zizou”, după porecla idolului din copilărie (Zinedine Zidane), spune că la ora actuală îl apreciază cel mai mult pe „galacticul” Cristiano Ronaldo (Real Madrid). Câteva gânduri pentru viitor? „Important e să devin om de bază la FC Brașov. Acesta e visul meu! Apoi, ce-o vrea Dumnezeu”, conchide tânărul fotbalist al FC Brașov.