Lituanianul Laurynas Grigelis (26 ani) a câștigat pentru a doua oară consecutiv turneul futures de la Brașov, de la Arenele Dinamo. După o oră și 19 minute de joc, el l-a depășit în ultimul act al Selgros Cup pe argentinianul Franco Agamenone (24 ani), cu un scor identic la seturi (6-2, 6-2). Grigelis și-a confirmat, astfel, statutul de principal favorit în fața celui care îi sufla în ceafă, pe lista capilor de serie. Meciul în sine nu a avut cine știe ce istoric, în afara unor execuții de efect, sud-americanul neputând ține piept constanței adversarului, care și-a fructificat serviciul fără greșeală (3 ași, 72,7 la sută puncte câștigate după primul serviciu).

Până să joace partida-vedetă, Grigelis (locul 238 în clasamentul mondial) i-a întrecut pe Alexander Merion (Peru) cu 6-3, 6-2, pe Alexandru Manole (6-2, 2-6, 6-3), pe Vasile Antonescu (3-6, 6-4, 6-2) și pe Alessandro Petrone (Italia), cu 6-2, 6-4.

Anul trecut, în 2016, Grigelis a început turneul de pe poziția a 4-a dintre favoriți și l-a depășit în finala de atunci pe un alt reprezentant din „Țara tangoului”, Gabriel Alejandro Hidalgo.

Festivitatea Futures Selgros Cup a fost oficiată de George Cosac (președinte Federația Română de Tenis), Daniel Badea (director marketing Selgros Cash&Carry România), Dumitru Hărădău (director de turneu) și Mihaela Testiban (supervizor ITF).

Cu o zi înainte, în finala probei de dublu, Adrian Barbu și Florin Mergea au trecut fără probleme de Vladimir Filip și Alexandru Petru Luncanu, cu scorul de 6-1, 6-4, într-o finală sută la sută românească.