Fotbalistul Mihai Stere (37 ani), în prezent la Corona Brașov, are puncte comune, în trecutu-i de jucător, atât cu FC Brașov, cât și cu Concordia Chiajna – formații care s-au duelat ieri seară, pe „Tineretului”. Meciul de la Brașov, contând pentru etapa a 25-a din Liga 1, s-a încheiat cu izbânda formației din Chiajna, pentru care Stere a evoluat în returul sezonului 2007-2008 și în turul campionatului în curs (2011-2012). Mihai a asistat din tribună la partida Brașov – Chiajna. Pentru 7Sport, a făcut câteva comentarii după reprezentația de pe „Tineretului”: „Ca spectator a fost un meci frumos, pe care FC Brașov putea să-l câștige. Îl apreciez pe Marius Șumudică, pentru că la 2-2 nu a închis jocul, deși putea s-o facă. Ținea de rezultat și la egal distanța dintre Brașov și Chiajna ar fi rămas de 5 puncte. Șumudică și-a dorit foarte mult victoria. Am remarcat jocul bun al Concordiei, iar băieții de acolo sunt de felicitat. Au condus cu 2-0, au fost egalați și au avut puterea ca, până la urmă, să câștige, obținând 3 puncte foarte importante care le dau șanse reale să evite retrogradarea”.

Publicul din Brașov, la înălțime

Mihai Stere a rămas plăcut surprins de atmosfera de pe „Tineretului”: „Indiferent de rezultatul de pe tabelă, publicul a sprijinit echipa din primul până-n ultimul minut. Mai mult, l-a susținut permanent pe antrenorul Șumudică, lucru ce nu se prea întâmplă în România, când echipa gazdă e condusă. De o asemenea atmosferă am avut parte în perioada anilor 2000-2004, când eram jucător la FC Brașov. Acum, cu Chiajna, publicul nu a fost atât de numeros ca atunci, însă atmosfera pe care a creat-o a fost superbă”.

S-a înșelat în privința Concordiei

Despre Concordia, formație de care s-a despărțit în pauza de iarnă, după instalarea lui Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică, Stere are cuvinte frumoase: „Sincer, în pauza competițională, prin aducere lui Reghecampf și expulzarea a nu mai puțin de 18 jucători, am privit sceptic returul. Se pare că m-am înșelat, dacă e să privim rezultatele Concordiei din acest an. La Brașov, m-au surprins pregătirea fizică a jucătorilor Concordiei și puterea lor de a reveni de la 2-0 la 2-2 și apoi la 3-2. Au crezut în victorie până la finalul jocului”.

Mihai Stere, despre Liga 1

La fel, câteva cuvinte și despre FC Brașov: „A fost primul joc al Brașovului din retur pe care l-am văzut. Echipa a arătat un joc plăcut ochiului. De asemenea, și Brașovul a avut puterea de a reveni de la 0-2 la 2-2, scor la care au avut o ocazie mare de a marca. Din păcate, din dorința de a învinge, s-a făcut acea greșeală pe finalul meciului, când jucătorii Brașovului au lăsat liber un om în zona centrală și s-a terminat totul”.
Mihai Stere a analizat zona retrogradării: „În Liga 1, de la locul 10, inclusiv Ceahlăul, în jos, oricine poate avea emoții. Personal, îmi doresc ca FC Brașov, în primul rând, apoi FCM Târgu Mureș și Chiajna, echipele pentru care am jucat, să nu fie printre retrogradate”. Apoi, a vorbit și de lupta la titlu: „E o luptă în trei-patru echipe, adică CFR Cluj, Rapid, Steaua și Dinamo”.

Corona – Olimpia, meci crucial pentru promovare

Vineri (13 aprilie 2012), de la ora 17,00, pe stadionul „Carpați”, Corona Brașov întâlnește Olimpia Satu Mare, într-o partidă crucială în stabilirea echipei care va promova din Liga a 3-a (seria a 6-a) în liga secundă. De departe cel mai experimentat om al formației din Brașov, Mihai Stere a prefațat, simplu, respectiva întâlnire: „E un meci dificil, ținând cont că jucăm cu contracandidata noastră directă la promovare. Ținând cont că jucăm pe propriul teren, indiferent de joc, scorul trebuie să ne fie favorabil”. (foto: bună ziua brașov)