Vasile Gherghe: „Mi-am cumpărat mașina în culorile alese de Nae Pescaru”

Fostul jucător al echipei FC Braşov, Vasile Gherghe, îşi aminteşte cu nostalgie de vremurile când marca gol după gol pentru formaţia de sub Tâmpa. „Viaţa de fotbalist e foarte scurtă, dar şi cea mai frumoasă. Când vine timpul să te laşi, durerea e foarte mare. Aşa l-am simţit şi pe Gabriel Kajcsa, când a venit, în vară, de la FC Braşov la Corona. Am avut o discuţie particulară, fiindcă l-am simţit mâhnit. Când eşti cedat de la o echipa mare la una mai mică, este o durere inimaginabilă. Gabi Kajcsa trebuie să fie un exemplu pentru fotbaliştii tineri. Jucătorii din ziua de azi nu mai au modele. Nici nu îi mai preocupă. Eu când am ajuns la FC Braşov şi maşina mi-am cumpărat-o în culorile alese de Nae Pescaru. Atât de mult îl admiram! Când intram în vestiarul Braşovului, unde se aflau Ivăncescu, Adamache, Pescaru, Cadar sau Gyorffi, mi-era ruşine să ridic privirea din pământ, atât de mult îi respectam şi admiram. Erau oameni deosebiţi, ei ne-au încadrat, ei ne-au ajutat să jucăm ani la rând pentru echipa Steagul Roşu Braşov. Ne-au primit cu braţele deschise şi am furat meseria de la ei”.

Nu auzise de rist exterior

Vasile Gherghe a luat primele lecții de fotbal la 14 ani. „Am făcut fotbal pe maidan şi la orele de educaţie fizică. Abia la 14 ani am ajuns la Braşovia, la juniori. După juniorat, am avut şansa să ajung la «tineretul» Steagului, însă am refuzat, fiindcă m-am gândit că, dacă fratele lui Nae Pescaru e la «tineret» şi nu joacă la prima echipă, ce şanse am eu, un simplu băiat de la ţară. Aşa am ajuns la Tractorul. Îmi amintesc că la primul antrenament de la juniori, profesorul Grecea m-a pus să lovesc mingea cu ristul exterior. Ştiam că e ceva la picior, dar nu ştiam ce, fiindcă eu auzisem până atunci de şiret si de șpiț”, îşi aminteşte Vasile Gherghe.

1976, cel mai bun an din viaţă

Vasile Gherghe își continuă istorisirile: „După patru ani la Tractorul, au început să curgă ofertele pentru mine. Mă vroia Steagu, dar şi Galaţiul, Buzăul şi Târgovişte. Soţia, fiind din Braşov, am semnat pentru Steagu, dar şi pentru Galaţi, de frică să nu fac armata. 1976 a fost cel mai bun an din viaţa mea. M-am căsătorit, mi s-a născut primul copil, am făcut armata şi am ajuns şi la Steagu Roşu Braşov. Asta după ce patru luni jucasem la Galaţi şi alte şase luni am stat suspendat, pentru dublă semnătură. Au urmat aproape 10 ani petrecuţi la Steagu. Suspin şi acum că nu mai pot să joc fotbal”.

Spectatorii, farmecul Steagului

Amintirile lui Vasile Gherghe, din perioada Steagu Roșu Brașov: „Jucam mereu cu stadionul plin, nu doar noi, ci toate echipele din ţară. Acesta era farmecul acelor vremuri. Lumea era alături de echipă. Ne purtau pe val încă din momentul în care eram în tunelul care ducea spre teren. Ne încărcau de energie. Nimeni nu înjura sau huiduia. «Lătrău» era liderul galeriei, un om extraordinar. Eram prieteni între noi, mai mergeam la un spriț, chiar în grupuleţe, dar eram extrem de uniţi. Aveam respect între noi, respect faţă de antrenori, meserie şi public”.

Amintiri cu Stere Adamache

Vasile Gherghe, despre regretatul Stere Adamache: „Mulţi au trecut pe la Steagu, dar puţini au rezistat. La 22 de ani să joci în «echipa de aur» a Braşovului nu este la îndemâna oricui. La Steagu m-au ţinut golurile. Le povestesc tuturor portarilor cu care am lucrat întâmplarea mea cu Stere Adamache, cel mai bun portar din istoria Braşovului. M-a chemat la el, după primul antrenament şi mi-a zis să mai rămân pe teren cu el. Mi-a zis să dau 25 de centrări de pe partea dreaptă, 25 de pe partea stângă, de 25 de ori să scap singur şi să trag de la 16 metri, şi de 25 de ori să scap şi să trag din 6 metri. Iniţial, am crezut că şi-a dat seama că nu ştiu să centrez. I-am spus că execut primele trei exerciţii, dar aia cu 25 de şuturi din 6 metri nu îmi permit. El mi-a zis: «Puștiule, tu crezi că mă întreabă atacantul advers unde să o dea? Eu trebuie sa ghicesc». Nu întâmplător a ajuns la Campionatul Mondial din Mexic 1970”.

La schimb cu Gelu Moldovan

Vasile Gherghe și despărțirea de FCM Brașov: „Eram în deplasare la Iaşi, în 1985 – meci decisiv pentru menţinerea în Liga 1. Seara, a venit Dumitru Dragomir (n.r. – președintele de atunci al FCM Brașov) şi mi-a zis să îmi fac bagajul, că sunt transferat la Tractorul. În locul meu l-au luat pe Gelu Moldovan. Steagu avea nevoie de un fundaş. Mi-au dat lacrimile. Eram printre golgheterii echipei, dar antrenorul Boby Borcău, de la Tractorul, a insistat pentru mine. A urmat «perioada Vaslui» – echipă cu care am obţinut promovarea din Liga a 3-a în a 2-a, apoi am promovat cu Imasa Sfântu Gheorghe, ca antrenor”.

Antrenor secund la Corona Brașov

Alături de Daniel Bona, Vasile Gherghe speră să îşi aducă aportul la promovarea echipei de Liga a 3-a, Corona Braşov, în liga secundă. “Avem o echipă nouă. Faţă de echipa din sezonul trecut, avem 12 jucători noi. Suferim la omogenitate, dar sperăm să ne îndeplinim obiectivul şi să ne clasăm pe unul din primele două locuri la finalul turului, iar la finalul sezonului să promovăm. Ne bucurăm de aportul unor jucători cu experienţă precum Gabi Kajcsa, Marian Măuţă, Marius Onofrei, Robert Elek, Horaţiu Sătmar sau Ionuţ Chirciu, jucători cu meciuri la nivelul ligii secunde, care au cochetat o perioadă şi cu prima ligă. Este o serie echilibrată, în care ne batem cu Satu Mare, Câmpia Turzii şi probabil echipa secundă a Universităţii Cluj”, a declarat Vasile Gherghe pentru 7Sport. (foto: adevărul)